Un cartier occidental pentru familiile arădene

Lansat în urmă cu 4 ani, Westfield este proiectul rezidenţial arădean care a demonstrat că şi în România se poate construi pentru oameni, se poate dezvolta un ansamblu rezidenţial bazat pe calitate, pe corectitudine dar mai ales pe principiul promisiunilor respectate.


Este cartierul în care fiecare casă se construieşte din materiale de calitate superioară, se respectă toate specificaţiile tehnice, de rezistenţă şi arhitecturale astfel încât odată construită acea casă să reprezinte o adevărată investiţie pentru noul proprietar. În plus, estetica generală a cartierului este una care te impresionează încă de la intrare: ai impresia că nu mai ești în Arad iar toată senzația de aglomerat și gri dispare. Conceptul de peluză în fața casei, spații verzi atent amenajate, gard de lemn și drum larg cu pavaj te cucerește și te face să vrei să locuiești aici.


 „Pentru noi este important să oferim clienţilor noştri mai mult decât o casă, un cartier în care odată mutaţi să simtă că trăiesc cu adevărat o viaţă frumoasă. Am ales să punem accent pe latura umană şi pe dezvoltare durabilă astfel încât Westfield să devină locul în care orice părinte şi-ar dori să-şi crească copiii. Facilităţile exclusiviste pe care le oferim sunt garanţia preţuirii noastre pentru cei care aleg să locuiască aici.”  (Emanuel Bistrian – CEO Westfield)


Westfield este cel mai frumos cartier rezidențial din Arad și singurul care oferă facilități exclusiviste, de la piscină interioară și exterioară, cafenea și restaurant, până la sală de cinema și terenuri de sport.