Un pas mare pentru o familie sau un cuplu, investiția într-o locuință nouă aduce un început nou și promițător, o îmbunătățire a calității vieții. Cu o singură condiție: că alegi locuința potrivită pentru nevoile tale!
Indiferent că vrei să achiziționezi prima locuință sau să faci un upgrade de la cea veche la o locuință nouă, în care să te simți cu totul acasă - cert e că decizia de a investi vine la pachet cu o mulțime de întrebări. Întrebări care au nevoie de toată atenția și obiectivitatea ta.
Ne-am gândit că o scurtă listă a celor mai importante aspecte de considerat, în momentul în care vrei să-ți cumperi o locuință nouă, ți-ar fi de ajutor pentru a-ți pune în ordine prioritățile.
Și, după cum probabil te așteptai, lista începe cu o întrebare la care poți avea deja răspunsul - sau care te va pune pe gânduri:
1. Apartament sau casă?
În principiu, fiecare persoană sau familie știe ce caută, în funcție de stilul de viață și bugetul disponibil. Pentru un cuplu, răspunsul tinde să se îndrepte spre apartament, într-o zonă bună - cât mai aproape de serviciu și de zonele de recreere pe care cei doi le frecventează. Atunci când vine vorba deja de copii, lucrurile se schimbă - nevoia unui loc sigur, liniștit și cât mai curat, cu zone verzi imediat în apropiere, devine cea mai „insistentă”.
Chiar dacă familiile de obicei ar opta pentru o casă nouă, adevărul e că prețurile de pe piața imobiliară sunt de multe ori foarte mari pentru locuințele care corespund standardelor unei familii contemporane. Consecința? Schimbarea opțiunii cu un apartament cu 3 sau 4 camere.
Evident, există o alternativă pe care ar fi bine să o cunoști:
o casă nouă cu o investiție comparabilă cu cea într-un apartament, în
cea mai liniștită și modernă zonă din Arad.
2. Construcție nouă sau veche?
Bugetul nu-l vom lua în calcul separat, însă acesta influențează fiecare criteriu la care ne referim. La fel cum, la alegerea tipului de construcție, cel mai mult va conta bugetul pe care te poți baza. Peste 80% dintre persoane preferă o construcție nouă - datorită standardelor de calitate mai înalte, a costurilor mult mai mici de întreținere și, nu în ultimul rând, a lipsei necesității de a face renovări sau schimbări semnificative în interior.
O casă nouă sau un apartament într-un bloc nou întotdeauna vor fi investiții mai rentabile, fără costuri ascunse - față de locuințele vechi, care de multe ori își dezvăluie defectele abia după cumpărare. De aceea, îți recomandăm să iei în calcul opțiunea unei evaluări profesioniste, în cazul în care optezi pentru o construcție veche - pentru a minimaliza riscurile achiziției.
3. Despre alegerea locației.
În primul rând, ar fi ideal să știi de la început că nu există locație ideală - deci exigențele foarte stricte în privința acestui criteriu mai mult îți vor îngreuna căutarea, în loc să o ușureze. Fă-ți o listă cu
3 până la 5 priorități în alegerea locației.
Mijlocul de transport contează - 15 minute de mers cu mașina nu e același lucru cu 15 minute de mers pe jos sau cu un mijloc de transport în comun. Astfel, locul în care lucrezi și locurile pe care le frecventezi cel mai des (zone de recreere, parcuri, săli de sport, etc.) sunt importante în estimarea drumurilor pe care le vei avea de făcut zi de zi.
În același timp,
e preferabil să iei în calcul poluarea - un factor din ce în ce mai prezent în viețile noastre, pe care ajungem să-l resimțim, mai devreme sau mai târziu.
Zonele cele mai centrale sunt, de cele mai multe ori, și cele mai poluate.
Alt factor e procentul de spații verzi -
calitatea aerului crește direct proporțional cu cantitatea de spații verzi. Însă din păcate, cel puțin cartierele vechi ale Aradului nu beneficiază de un procent foarte mare de spații verzi - lucru care devine din ce în ce mai descurajant, mai ales pentru familiile cu copii.
Pentru că tot am ajuns la subiectul copiilor,
grădinița și școala pe care le frecventează cei mici sunt din nou importante - mai ales dacă, de la o anumită vârstă, intenționezi să le permiți să vină singuri de la școală.
Luând în calcul toate aceste opțiuni, mulți oameni își îndreaptă interesul spre zonele marginale ale orașului - în care traficul redus și poluarea la cote minime
cresc calitatea vieții. Noi îți putem recomanda o astfel de locație - unde, mai mult de atât,
vei avea la dispoziție facilități pe care niciun alt cartier din Arad nu ți le oferă.
Supermarket, sală de fitness, grădiniță și școală, restaurant, cafenea, piscină, terenuri de sport - toate situate
chiar în cartier!
4. Spațiul - compartimentare și suprafață
În funcție de numărul de membri ai familiei (actuali sau… prevăzuți), de spațiul de depozitare de care ai nevoie, de spațiul exterior de care vrei să te bucuri (în cazul în care alegi o casă), poți estima un număr de camere (dormitoare + living, eventual o cameră de lucru) care îți vor întruni cerințele. Cele mai multe cupluri optează pentru
case cu 2 dormitoare, în timp ce familiile cu copii preferă casele cu suprafețe mai mari, cu 3 sau mai multe dormitoare.
Compartimentarea te poate determina să alegi o locuință în defavoarea alteia: economia și
optimizarea spațiului, libertatea pe care o ai în așezarea mobilei, intimitatea pe care ți-o dorești pentru anumite încăperi, prezența unui hol - toate sunt detalii la care trebuie să fii atent.
În cazul în care alegi o
casă cu grădină, suprafața acesteia din urmă va influența semnificativ costul locuinței. Cel mai probabil, o grădină cu o suprafață medie (250 - 350 mp) va fi perfectă - vei avea suficient spațiu pentru landscaping, terasă, mobilier de grădină și orice altceva vei dori.
5. Designul și atmosfera locului
După ce treci prin toate criteriile obiective, care, deși necesare, tot nu sunt singurele care dictează cărui loc îi vei spune „da”, realizezi că alegerea unei locuințe noi e o decizie în primul rând emoțională. Poți găsi o locuință care să bifeze toate criteriile, dar, dintr-un motiv sau altul, să nu te bucure foarte tare. Să nu-ți stârnească entuziasmul, să nu te provoace să-ți imaginezi cum ar arăta viața ta, în acel loc.
De aceea, frumusețea,
designul și atmosfera locului pe care-l alegi au ultimul cuvânt de spus. Și aici, ne referim nu doar la casa sau apartamentul vizat: ci la
întreaga zonă pe care o vei vedea zi de zi.
Te face să zâmbești, să fii optimist? Atunci te vei simți, într-adevăr, acasă.